Ministrul Finanțelor anunță măsuri de temperare a inflației: „BNR a făcut o apreciere corectă”
BNR a făcut o apreciere corectă în privința inflației, a declarat vineri ministrul Adrian Câciu, într-o conferință de presă. Banca Națională a prezentat vineri noul raport asupra inflației, în care prognozează o creștere a indicatorului la 11,2% în cel de-al…
BNR a făcut o apreciere corectă în privința inflației, a declarat vineri ministrul Adrian Câciu, într-o conferință de presă.
Banca Națională a prezentat vineri noul raport asupra inflației, în care prognozează o creștere a indicatorului la 11,2% în cel de-al doilea trimestru al anului și de 10.2% în trimestrul 3, conform Raportului asupra inflației făcut public vineri. La finele anului inflația este estimată la 9,6%.
Ministrul spune că instituția a lucrat în baza datelor de care dispune în prezent, dar a anunțat un pachet de măsuri menit să tempereze inflația. „Fac ceea ce ține de Ministeerul Finanțelor pentru a veni cu măsuri care, pe de o parte, să reducă efectele din piață… și să restructurăm cauzele care au dus la această inflație în lanț. BNR a făcut o apreciere pe care o consider corectă”, a spus ministrul.
Câciu a spus că pachetul de măsuri, pentru care nu a oferit detalii, va fi finalizat la începutul lunii martie, urmând să fie discutat și în zona politică. „Nu va fi o singură măsură,măsurile trebuie să fie într-un pachet care să vizeze efecte dar și cauze. România are nevoie de investiții în energie, are nevoie de producție… Toate soluțiile sunt pe masă”.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026