Ministerul Sănătății anunță cel puțin 25 spitale noi până în 2026
Până în 2026 cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică Metodologia de…
Până în 2026 cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță Ministerul Sănătății.
Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele și aparatura medicală din cadrul PNRR.
Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătății in anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de către Ministerul Sănătății.
Investiția totală se va ridica la peste 1.7 milarde de euro.
Noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică, conform legislației naționale și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional.
Includerea proiectelor în lista proiectelor finanțate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătății, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.
Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026