Ministerul Energiei lansează ce-a de-a doua licitație de Contracte pentru Diferență: Se caută următorii 3.472 MW de energie eoliană și solară care vor avea preț garantat la energie timp de 15 ani
Ministerul Energiei a anunțat lansarea celei de-a doua licitații de Contracte pentru Diferență (CfD), mecanism prin care investitorii au prețul garantat la energie timp de 15 ani, fiind vizați 2.000 MW în proiecte de energie eoliană și 1.472 MW în…
Ministerul Energiei a anunțat lansarea celei de-a doua licitații de Contracte pentru Diferență (CfD), mecanism prin care investitorii au prețul garantat la energie timp de 15 ani, fiind vizați 2.000 MW în proiecte de energie eoliană și 1.472 MW în proiecte solare. “Prețurile de exercitare maxime sunt stabilite la 80 euro/MWh pentru energia eoliană și 73 euro/MWh pentru energia solară, reflectând obiectivul de a atrage oferte competitive, în condiții transparente și eficiente. Această a doua rundă vine după succesul primei licitații, organizată anul trecut, pentru care contractele de finanțare au fost deja semnate, pentru aproximativ 1.000MW parcuri eoliene și 500MW panouri fotovoltaice”, a anunțat Ministerul Energiei.
“Vorbim despre mii de megawați care vor însemna facturi mai mici pentru români, locuri de muncă mai bine plătite în toată țara și o economie mai sigură, mai competitivă și mai curate”, spune Sebastian Burduja, ministrul energiei.
Licitația este lansată azi iar finalizarea procedurilor este estimată pentru începutul lunii octombrie.
“Este un apel care poate schimba fundamental structura mixului energetic național. Obiectivul nostru este clar: mai multă energie regenerabilă, prețuri mai bune pentru consumatori și independență energetică consolidată, în paralel cu tot efortul nostru de creștere a capacității de stocare.”
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026