Ministerul Economiei vine cu explicații în cazul pagubelor de la Oil Terminal
Reprezentanții Ministerului Economiei spun că până la pronunțarea de instanță a unui verdict cu privire la valoarea sumelor care trebuie recuperate de operatorul portuar Oil Terminal (OIL), controlat de stat, ca urmare a cheltuielilor ilegale pentru servicii juridice și consultanță realizate de vechiul management au fost nevoiți să respingă în AGA propunerea înaintată cu privire la acest lucru…
Un raport realizat anul trecut de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la Oil Terminal (OIL) a scos la iveală cheltuieli nejustificate de milioane de lei și decizii de management care au adus prejudicii societății. Ministrul economiei Daniel Chițoiu spunea în luna iulie că Oil Terminal a făcut plăți nejustificate și cheltuieli efectuate în interes personal din banii companiei de către fostul manager în perioada 2009-2010, pentru bijuterii, obiecte din aur, butoni și ace de cravată, vinuri de colecție, parfumuri și genți de damă. Totodată, au fost descoperite cheltuieli nejustificate cu case de avocatură în valoare de 852.000 de lei, iar Chițoiu afirma atunci că aceste sume vor fi imputate persoanelor responsabile.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026