Ministerul de Finanțe, larg la cheltuieli: Acordă finanțări și ajutoare de stat de peste 170 de milioane de lei pentru industria auto. Marii beneficiari? Dacia și Draxlmaier
Ministerul de Finanțe a anunțat astăzi că a aprobat un ajutor de stat de aproximativ 133,7 milioane de lei pentru gigantul german Draxlmaier, unul dintre cei mai mari producători de componente auto. Astfel, Draxlmaier va extinde capacitatea de producție de…
Ministerul de Finanțe a anunțat astăzi că a aprobat un ajutor de stat de aproximativ 133,7 milioane de lei pentru gigantul german Draxlmaier, unul dintre cei mai mari producători de componente auto.
Astfel, Draxlmaier va extinde capacitatea de producție de cablaje pentru autovehicule electrice, în unitatea din Satu Mare. Proiectul valorează 297,2 milioane de lei și va crea peste 400 de noi locuri de muncă până în anul 2030.
Totodată, ministerul condus de liberalul Alexandru Nazare a aprobat o finanțare de 37,5 milioane de lei pentru Automobile Dacia, fiind vorba de un proiect de modernizare a procesului de vopsire a vehiculelor, investiția totală fiind de 85 de milioane de lei.
„Investițiile majore susținute de stat în domenii strategice pentru România contribuie la o economie mai puternică și mai competitivă, generând locuri de muncă în industrii cheie. Prin acest tip de parteneriat, sprijinim companii care aduc valoare adăugată, promovează inovația și asigură creștere durabilă pe termen lung”, a spus Alexandru Nazare.
Ministerul de Finanțe a mai precizat că bugetul total al schemei de ajutor de stat pentru investiții este de 2,25 miliarde de lei.
În prima sesiune a programului, începută anul trecut, au fost semnate 10 acorduri de finanțare, cu o valoare totală a investițiilor de 2,59 miliarde de lei și un ajutor de stat aprobat de 1,146 miliarde de lei.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026