Mii de pasageri sunt afectați după ce Blue Air a anulat toate zborurile până luni, 12 septembrie
Blue Air a anulat începând de ieri toate zborurile, iar compania a anunțat că această situație se va întinde până pe 12 septembrie. Ca urmare a anulării zborurilor de către companie, mii de pasageri sunt afectați.
Blue Air a anulat începând de ieri toate zborurile, iar compania a anunțat că această situație se va întinde până pe 12 septembrie. Ca urmare a anulării zborurilor de către companie, mii de pasageri sunt afectați.
Reprezentanții aeroporturilor din București și Cluj au anunțat că sunt afectați 2.000 de pasageri, care ar fi trebuit să se îmbarce în zborurile dinspre sau înspre aceste aeroporturi.
Compania a justificat aceste anulări prin faptul că i-au fost blocate conturile de către Ministerul Mediului.
Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu ministrul mediului, Tanczos Barna, să deblocheze situația de la Blue Air.
„Nu putem lăsa românii să aștepte în aeroporturile din care urmau să vină către țară”, a spus Ciucă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026