Versiunea completă
Actualitate

Mii de filipinezi se refugiază din calea taifunului Hagupit, care se apropie de arhipelag - FOTO

Mii de filipinezi se refugiau vineri în biserici, școli și alte locuri din calea taifunului Hagupit, care se apropie de arhipelag, afectat frecvent de intemperii care provoacă dezastre.

Business Magazin · 5 decembrie 2014 · 2 min de citit

Furtuna, care ar fi cea mai importantă din Filipine în acest an, ar putea atinge sâmbătă sau duminică regiunile central-estice ale arhipelagului devastate în urmă cu un an de “supertaifunul” Haiyan. Agențiile meteorologice au opini divergente cu privire la traiectoria acesteia.

Până la impact, locuitorii urmează sfaturile autorităților și se pun la adăpost.

Regiunile din partea central-estică a țării nu s-au refăcut încă de pe urma trecerii taifunului Haiyan, care a atins Filipinele pe 8 noiembrie 2013, omorând peste 7.350 de persoane. Format în Oceanul Pacific, Haiyan era însoțit de cele mai violente rafale de vânt înregistrate vreodată pe uscat și de valuri uriașe care au măturat litoralul.

La Tacloban, unul dintre orașele cele mai dur afectate de Haiyan, sute de persoane s-au refugiat vineri într-un gimnaziu.

“Ne-am învățat lecția cu Haiyan”, a declarat Rita Villadolid, în vârstă de 39 de ani. “Toată lumea este paralizată de frică”, a adăugat ea.

Alți locuitori s-au adunat în școli și biserici, considerate clădirile cele mai solide din oraș. Cei mai norocoși s-au cazat la hotel.

Potrivit Agenției Naționale de Meteorologie Pagasa, taifunul urmează să provoace rafale de vânt de 215 kilometri pe oră și valuri uriașe.

Impactul taifunului urmează să fie resimțit pe o fâșie de 700 kilometri lățime și să atingă 55 din cele 85 de provincii din țară.

Însă agenții naționale și străine preconizează traiectorii diferite. Potrivit Pagasa, ochiul ciclonului va trece peste provinciile orientale Samar și Leyte, afectate dur de Haiyan, după care se va îndrepta către centrul arhipelagului.

Centrul Comun de Supraveghere al Marinei americane a apreciat că acesta va trece pe la nord de Samar, iar apoi oblic către vest și va traversa Manila, în care trăiesc 12 milioane de persoane.

Agenția americană l-a degradat vineri pe Hagupit, care trece de la statutul maxim de “supertaifun” la cel de taifun. Intensitatea rafalelor de vânt ale acestuia au scăzut de la 300 la 230 de kilometri pe oră, a adăugat Centrul de Supraveghere american.

Va fi, însă, cea mai importantă furtună care atinge Filipinele de la începutul anului.

Peste 100 de persoane au murit în iulie, în urma trecerii taifunului Rammasun.

Arhipelagul este afectat în mod regulat de intemperii care provoacă dezastre, media anuală fiind de 20 de taifunuri. Sute de locuitori mor, iar alte milioane sunt afectate.

Ce mai trebuie să citeşti