Mihaela Nicola: ”Monologul din marketing a murit”
”Eu cred că monologul în marketing a murit, marketingul însă este o știință. Nu o putem îngropa, nu o putem comemora”, spune Mihaela Nicola, CEO The Group.
Unele companii și branduri au o prezență foarte puternică în rețelele de socializare. Și faptul că “noi îi acceptăm ca prieteni în rețea, înseamnă că marketingul nu a murit”, argumentează Nicola, punctând că acest lucru înseamnă că marketingul s-a adaptat, s-a reinventat într-un fel în care consumatorul înțelege astăzi dialogul cu brandurile organizaționale. “Marketingul e o împletire de instrumente care determină și produsul, țin cont și de nevoile consumatorului și comunică acestuia în feluri noi, adaptate așteptărilor pe care le are consumatorul”. Vladimir Sterescu, country manager la Customer Suport Solutions crede că “marketingul nu poate muri decât într-o companie care moare. Este imposbil să nu faci marketing, indiferent de canalele de comunicare”.
Iar Mihaela Nicola completează că marketingul este o știință cu ingrediente care capătă nuanțe variabile. “Și toate aceste nuanțe de tip nou care au intervenit între dialogul dintre companie și consumator au fost adoptate de către oamenii de marketing și folosite ca atare ca instrumente noi de marketing”, mai spune Nicola.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026