Microsoft se apropie de o capitalizare bursieră de 2.000 mld. dolari pe măsură ce acțiunile ating noi recorduri. Doar două companii au depășit acest prag
Microsoft ar putea deveni în curând a doua companie americană care depășește o capitalizare bursieră de două trilioane de dolari, potrivit Business Insider. Prețul unei acțiuni a crescut cu 1,34% la sfârșitul ultimei ședințe de tranzacționare, valoarea de piață a…
Microsoft ar putea deveni în curând a doua companie americană care depășește o capitalizare bursieră de două trilioane de dolari, potrivit Business Insider.
Prețul unei acțiuni a crescut cu 1,34% la sfârșitul ultimei ședințe de tranzacționare, valoarea de piață a companiei ajungând astfel la 1,91 trilioane de dolari.
Per total, acțiunile au crescut cu 17% de la începutul anului până acum, după un plus de 60% în 2020. De asemenea, acțiunile au crescut de cinci ori de la venirea lui Satya Nadella în funcția de CEO, adică în februarie 2014.
Totuși, șansele ca Microsoft să depășească Apple și să devină cea mai valoroasă companie publică din lume rămân în continuare mici, de vreme ce producătorul iPhone-urilor înregistrează o capitalizare de 2,2 trilioane de dolari și a ajuns la un moment dat în februarie la 2,4 trilioane de dolari.
Microsoft, fondat de Bill Gates și Paul Allen în 1975, este una dintre cele mai puternice corporații din lume. Principalele sale produse includ sistemul de operare Windows, software-urile Office, serviciul de cloud Azure, tabletele Surface și consolele Xbox.
În ultimul deceniu, gigantul a încheiat achiziții de zeci de miliarde de dolari, subliniind aici nume precum Skype, Mojang (creatorul jocului Minecraft) și rețeaua socială de business LinkedIn.
Prima companie care a atins o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari este grupul Saudi Aramco, cel mai puternic jucător din industria petrolieră a lumii.
Celelalte firme care pot atinge un asemenea prag sunt Amazon și Alphabet, ale căror valori de piață ajung la 1,6 și, respectiv, 1,5 miliarde de dolari.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026