Versiunea completă
Actualitate

Microsoft pregătește un nou Paint, cu suport pentru modelare 3D

Microsoft Paint, editorul foto integrat în Windows, nu a evoluat foarte mult de-a lungul anilor, însă compania plănuiește să schimbe acest lucru cu o nouă versiune care a scăpat pe internet zilele trecute. Se pare că aplicația va face tranziția…

Business Magazin · 10 octombrie 2016 · 2 min de citit

Microsoft Paint, editorul foto integrat în Windows, nu a evoluat foarte mult de-a lungul anilor, însă compania plănuiește să schimbe acest lucru cu o nouă versiune care a scăpat pe internet zilele trecute.

Se pare că aplicația va face tranziția de la 2D la 3D, Microsoft integrând posibilitatea de a crea modele tridimensionale foarte rapid, care pot apoi fi modificate și poziționate după bunul plac. Conform informațiilor disponibile, această versiune de Paint a fost distribuită în luna mai către mai mulți testeri Microsoft, scrie Go4it.

Posibilitatea de a desena diverse forme care pot apoi fi transformate în modele 3D va oferi utilizatorilor noi posibilități pentru a-și exprima creativitatea, iar noile funcții par a fi realizate pentru a fi utilizate împreună cu un dispozitiv Surface echipat cu stylus. Desigur, rezultatele nu vor fi comparabile cu ceea ce poți realiza într-un software profesional, însă nu acesta este scopul aplicației Paint. Acesta este doar prima oprire pentru desene rapide, atunci când nu ai la îndemână ceva mai performant.

Cei care se așteptau la integrarea unor funcții avansate mai apropiate de Photoshop de la Adobe vor fi însă dezamăgiți. Noul Paint nu a primit suport pentru lucrul în straturi sau pentru manipularea mai multor imagini simultan. Totuși, utilizarea modelelor 3D ar putea oferi capabilități similare, putând astfel suprapune diverse imagini.

Desigur, versiunea finală ar putea să primească funcționalitate nouă, care nu este integrată în această ediție de test. Mai jos găsiți un link către WindowsBlogItalia, unde veți găsi un link de download, cât și instrucțiuni pentru instalarea noului Microsoft Paint. Pentru a instala aplicația este nevoie de Windows 10 cu actualizarea Anniversary instalată.

Ce mai trebuie să citeşti