Microsoft l-a numit director general pe Satya Nadella, un veteran de 22 de ani în companie
Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, l-a numit marți în funcția de director general pe Satya Nadella, un veteran aflat de 22 de ani în companie și fost șef pentru servicii enterprise și cloud, iar cofondatorul Bill Gates va deveni consilier în probleme de tehnologie.
Nadella, care preia postul de șef al Microsoft de la Steve Ballmer, va fi al treilea director general din istoria companiei americane, după Gates și Ballmer, notează Financial Times.
Gates, anterior președinte al consiliului director, va ocupa un loc în board ca fondator al companiei și postul de consilier pe probleme de tehnologie, ajutându-l pe Nadella să stabiliească direcția în privința dezvoltării de noi produse, se arată într-un comunicat al Microsoft.
“În această perioadă de transformări, nu există persoană mai potrivită să conducă Microsoft decât Satya Nadella”, a declarat Gates.
Numirea lui Nadella pune capăt unui proces de selecție început în august și care a implicat peste 100 de candidați. Anterior, Nadella a deținut postul de vicepreședinte executiv pentru divizia de servicii enterprise și cloud.
Printre variantele luate în calcul pentru cea mai importantă funcție de la Microsoft s-au numărat șeful Ford, Alan Mulally, și președintele Oracle, Mark Hurd.
În această perioadă de cinci luni s-a intensificat dezbaterea privind viitorul Microsoft. Dominația companiei în IT a fost erodată în ultimul deceniu de apariția de noi dispozitive și sisteme de operare, lansate de Apple și Google.
Numirea lui Nadella îi va nemulțumi, însă, pe cei care considerau că plecarea lui Ballmer oferă o oportunitate pentru instalarea unei persoane din exterior la conducerea Microsoft, notează Financial Times.
John Thompson, membru al board-ului Microsoft, îl va înlocui pe Bill Gates în funcția de președinte, se arată în comunicat.
Gates a abandonat cursurile Universității Harvard în 1975 pentru a înființa, împreună cu Paul Allen, Microsoft și a deținut timp de peste 30 de ani postul de președinte. În 2000 a cedat funcția de director general lui Ballmer. Din 2008, Gates s-a implicat mai puțin la Microsoft, în contextul timpului mai mare alocat activităților filantropice prin fundația Bill & Melinda Gates.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026