Michael Grewe conduce de șapte ani filiala stelei cu trei colțuri din România
Neamțul Michael Grewe a venit în România în 2006, când a preluat conducerea stelei cu trei colțuri din România, după ani buni în care a lucrat în Germania și Rusia.
“Cea mai importantă parte a unui oraș e reprezentată chiar de oameni. Iar această apreciere se potrivește de minune pentru București”, spune astăzi managerul. Cea mai dificilă perioadă, din punct de vedere al procesului de luare a deciziilor, a fost anul 2009, când, explică Grewe, a adaptat businessul din toate punctele de vedere la noile condiții impuse de piață. Se declară mulțumit de faptul că a reușit să mențină rețeaua de retail în formulă completă – Mercedes-Benz nu a pierdut niciun centru autorizat pe toată durata crizei. Deși anul 2012 a început cu o evoluție pozitivă, piața auto a cunoscut câteva momente dificile în a doua parte a anului, iar la sfârșitul acestui an Grewe se așteaptă ca piața să se situeze la un nivel sub rezultatele anului trecut. “Să primesc apreciere pentru ceea ce suntem, ceea ce facem și contribuțiile noastre, venind din partea unor oameni din exteriorul companiei, mă face extrem de mândru”, mai spune Grewe, care nu regretă nicio clipă venirea în România.
Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026