Metroul din București se extinde dincolo de Șoseaua de Centură, până în comuna Berceni
Magistrala M2 de metrou se va prelungi cu cel puțin încă trei stații noi până în comuna Berceni. În vecinătatea acestora vor fi amenajate trei mari parcări de tip park&ride, anunță autoritățile.
Investiția face parte din proiectul de extindere a magistralei M2 de metrou, Pipera-Berceni, dincolo de Șoseaua de Centură, până în comuna Berceni, în continuarea stației “Tudor Arghezi”, care se construiește deja pe Șoseaua Berceni.
Miercuri, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a semnat contractul pentru realizarea studiilor de prefazabilitate și fezabilitate, necesare demarării lucrărilor.
În valoare de 5 milioane de lei, contractul prevede identificarea, într-un interval de nouă luni, a celor mai bune soluții tehnice în vederea prelungirii metroului în județul Ilfov. În plus, proiectul include suplimentarea garniturilor de tren.
Proiectul de extindere a magistralei M2 de metrou în județul Ilfov este realizat de Primăria Sectorului 4 împreună cu Consiliul Județean Ilfov, Metrorex și Ministerul Transporturilor
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026