METEO. Cod galben și portocaliu de furtună și ploi torențiale - ACTUALIZAT ORA 18.00
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o nouă atenționare cu cod galben referitoare la fenomene de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ, valabilă până luni dimineața.
COD PORTOCALIU – În intervalul 4 mai, ora 1.00 – 4 mai, ora 11.00, în județele Mehedinți, Gorj și Caraș-Severin va ploua torențial și se vor cumula cantități de apă de peste 50-60 l/mp.
COD GALBEN – în intervalul 3 mai, ora 22 – 05 mai, ora 9 vor fi averse ce vor avea caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină, îndeosebi în sud-vestul țării și în zonele de deal și de munte.
Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp si izolat 50 l/mp, în noaptea de sâmbătă spre duminică în Banat, Oltenia și nord-vestul Munteniei, iar în cursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni și în sud-vestul Transilvaniei, nordul Munteniei, precum și în zona Munților Apuseni și local a Carpaților Orientali.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în celelalte regiuni, dar pe intervale mai scurte de timp și la cote mai reduse.
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026