Mesajul Executivului după întâlnirea premierului Bolojan cu cei de la agenția de rating Fitch: Discuțiile s-au concentrat pe măsurile ce pot îmbunătăți indicatorii financiari și încrederea investitorilor. Guvernul României își reafirmă angajamentul ferm față de echilibrarea finanțelor publice și implementarea unor politici economice responsabile
Premierul României, Ilie Bolojan, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României. La întâlnire au participat și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, vicepremierul…
Premierul României, Ilie Bolojan, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României.
La întâlnire au participat și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, vicepremierul Tánczos Barna, fost ministru al Finanțelor, precum și Mihai Jurca, viitorul șef al Cancelariei Prim-Ministrului.
„Ca la fiecare evaluare, discuțiile s-au concentrat pe măsurile care pot îmbunătăți indicatorii financiari și întărirea încrederii investitorilor în economia românească. Guvernul României își reafirmă angajamentul ferm față de echilibrarea finanțelor publice și implementarea unor politici economice responsabile”, a transmis Executivul.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026