Megatranzacțiile de pe piața de fuziuni și achiziții ating un nou record, de 1.190 miliarde dolari
Valoarea megatranzactiilor de pe piața de fuziuni și achiziții a atins un nou record, de 1.190 de miliarde de dolari, depășind precedentul maxim istoric înregistrat în 1999, cu puțin timp înaintea crizei dotcom, potrivit cotidianului britanic Financial Times.
Totalul tranzacțiilor care depășesc individual 10 miliarde de dolari a depășit recordul din 1999 săptămâna aceasta, după ce joi compania franceză de telecom Altice a anunțat o înțelegere de 17,7 miliarde de dolari pentru achiziția Cablevision.
Tot în această săptămână, cel mai mare producător de bere din lume, AB InBev, a anunțat planuri pentru o tentativă de preluare a rivalului SABMiller. O tranzacție ar depăși pragul de 100 de miliarde de dolari și s-ar situa astfel printre cele mai mari șase preluări de până în prezent.
Ca număr, tranzacțiile de peste 10 miliarde de dolari se situează în acest an la 47, la numai o operațiune distanță de recordul înregistrat în 2006, înaintea crizei financiare, notează publicația britanică.
Boom-ul de fuziuni și achiziții coincide cu o perioadă lungă de dobânzi scăzute, extinsă joi de Rezerva Federală a SUA, care a ales să nu înăsprească politica monetară din cauza temerilor privind evoluția economiei globale. Dobânzile mici au permis companiilor să se împrumute ieftin pentru a finanța tranzacții de amploare.
În plus, companiile se află și sub presiunea acționarilor să utilizeze mai profiabil lichiditățile mari de care dispun, folosite în ultimii ani mai ales pentru răscumpărări de acțiuni.
Consultanții din SUA și Europa se așteaptă ca ritmul megatranzactiilor să rămână ridicat, chiar dacă evoluțiile istorice sugerează că ar putea urma o perioada de încetinire, potrivit Financial Times.
Datele furnizate de compania de software financiar Dealogic arată că ciclurile de activitate intensă înregistrate în 1997-2000 și 2005-2008 au fost urmate de corecții puternice ale burselor și de declinul fuziunilor și achizițiilor.
-
FlowX.AI, startup fondat în România, îl aduce în board pe antreprenorul Radu Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți investitori și fondatori din zona tech localăActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Hambar, platforma care aduce produsele locale mai aproape de cumpărători, atrage o investiție de 250.000 de euro de la Vest Ventures. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltare și extindereActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Kinderpedia, platformă de management și comunicare pentru școli și grădinițe prezentă în peste 40 de țări, primește 500.000 euro de la BCR Seed Starter, în cadrul unei runde de finanțare de 2,7 mil.euroActualitate · 11 noiembrie 2026