Mega Image, în discuții pentru 20 de magazine în Brașov
Retailerul belgian Mega Image, prezent pe piața locală cu supermarketurile cu același nume și cu magazinele de proximitate Shop&Go, negociază preluarea rețelei de 20 de magazine Luca din Brașov, potrivit unor surse din piață.
Retailerul belgian Mega Image, prezent pe piața locală cu supermarketurile cu același nume și cu magazinele de proximitate Shop&Go, negociază preluarea rețelei de 20 de magazine Luca din Brașov, potrivit unor surse din piață. Contactați de ZF, reprezentanții companiei Luca nu au răspuns solicitării privind negocierile cu Mega Image. De partea cealaltă, reprezentanții grupului belgian, care deține pe piața locală 195 de magazine, spun “suntem interesați de noi locații în piață. În cazul (preluării, n.red.) magazinelor Luca din Brașov, nu comentăm”. Aceasta ar fi una dintre cele mai importante tranzacții pentru Mega Image pe piața locală, tranzacție pentru care belgienii ar putea plăti câteva milioane de euro. Belgienii nu se află însă la prima achiziție, ba mai mult, de la intrarea pe piață compania a mizat pe preluarea unor rețele mai mici pentru a-și completa portofoliul. Preluarea magazinelor Luca din Brașov ar fi însă pentru belgieni o primă achiziție a unei companii locale cu acoperire regională. Din totalul de 20 de unități trei sunt supermarketuri, în timp ce restul sunt magazine de proximitate. Astfel, compania Luca activează pe aceleași două formate pe care activează și belgienii de la Mega Image, cu afaceri de 288 mil. euro în 2011.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026