Mediaedge:cia a castigat contul de media al BCR
Mediaedge:cia Romania a castigat in urma unei evaluari contul de media al BCR, parte a grupului Erste, agentia ocupandu-se incepand cu luna mai de planificarea si implementarea media a contului
“Ne-am dorit foarte mult sa lucram pentru contul BCR deoarece acesta reprezinta un brand reper pe piata din Romania, si un pas mare inainte in strategia noastra de dezvoltare”, a declarat Bogdan Prajisteanu, Managing Director, al Mediaedge:cia Romania.
Pana acum contul BCR a fost gestionat de Media Investment, divizia de media a grupului de comunicare The Group, iar prin aceasta decizie BCR se alatura holdingului Erste care utiliza in alte tari serviciile retelei Mediaedge:cia.
Mediaedge:cia Romania, este filiala locala a Mediaedge:cia, una dintre cele mai importante agentii de media la nivel global, iar printre cei importanti clienti din portofoliul atentiei se afla Baneasa Shopping City, Beiersdorf Romania, Ferrero, IKEA, Sony Ericsson, Tchibo si Safilar.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026