Măsuri radicale la Ministerul de Interne, după cazul pedofilului polițist
Ministerul Afacerilor Interne susține, referitor la cazul agentului suspectat de fapte de pedofilie, că este nevoie de o reformă a sistemului, precizând că toți șefii din poliție care "au ascuns problemele sub preș ar trebui să facă un pas înapoi".
“Ministrul Afacerilor Interne apreciază absolut necesară o evaluare de ansamblu a managementului Poliției, la toate nivelele, iar acest lucru se poate face doar printr-o diagnoză serioasă de sistem. Sistemul este vechi, insuficient organizat și prost gestionat în multe domenii. Este nevoie de o reformă adevărată și vom vedea dacă această reformă va putea fi făcxută cu aceleași persoane care au condus acest sistem în ultimii ani. Ministrul de interne a decis ca până se va termina această diagnoză de sistem, toți acei șefi care de-a lungul timpului au ascuns problemele sub preș ar trebui să facă un pas înapoi, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI”, Monica Dajbog.
De asemenea, ministrul Carmen Dan a adresat mai multe întrebări șefului Poliției Române referitoare la testarea psihologică a agentului suspectat de pedofilie.
“Cât de serioase și riguroase au fost testările psihologice la care a fost supus acest agent și când a fost ultima testare psihologică a acestuia. Cum a fost posibil ca nimeni, atâția ani, să nu sesizeze problemele acestui agent. Ce calificatife profesionale a obținut polițistul în ultimii ani. Ce propuneri are Poliția Română pentru evitarea, pe viitor, a unor astfel de cazuri”, sunt întrebările la care Carmen Dan așteaptă răspuns până miercuri.
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026