Marți începe distribuirea voucherelor în Programul pentru creșterea natalității
Ministrului Familiei, Gabriela Firea, anunță că marți vor fi distribuite primele zece vouchere în Programul pentru creșterea natalității: „Ne dorim și acționăm energic pentru ca tratamentul să fie un succes”.
„Începem distribuirea voucherelor în Programul pentru creșterea natalității. Primele zece doamne care s-au înscris în program vor primi mâine (marți – n.r.) tichetele pentru tratamentul prescris de medicul specialist. Sute de tichete vor fi transmise în perioada următoare. Ne dorim și acționăm energic pentru ca tratamentul să fie un succes și să se nască mii de copii în urma acestui sprijin”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.
EA precizează că a avut, luni, o ședință de lucru cu echipa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru a discuta stadiul programului.
„Avem deja aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea. Comisia de validare a analizat deja peste 600 de dosare și dintre acestea au fost declarate eligibile 350 de dosare. Pe toate aceste dosare, voucherele vor fi trimise prin poștă în zilele următoare, dar nu înainte ca solicitanții să semneze contractul cu ministerul. Sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineterului și Egalității de Șanse, ajunge la beneficiari sunt forma a două vouchere: un tichet în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, din rețeaua farmaciilor partenere, și un al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes. Primim în continuare dosare și avem resurse suficiente pentru a ajuta mii de cupluri. De asemenea, avem garanția colegilor din coaliția de guvernare și de la Ministerul de Finanțe că vom avea resurse suplimentare dacă va fi nevoie”, încheie Firea.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026