Mario De Mezzo este noul director național al Habitat for Humanity România
Mario De Mezzo este noul director național al Habitat for Humanity România de la 1 octomrie 2013. El a lucrat alături de echipa Habitat vreme de patru ani. Timp de trei ani a fost CEO al grupului editorial ALL și a lucrat și la Fundația Principesa Margareta, ca director executiv, între 2008-2011. Este membru al Uniunii Editorilor din România, dar și Președinte al Federației Editorilor din România.
”Revenirea la Habitat for Humanity este din multe puncte de vedere ca o întoarcere acasă. Habitat este organizația care a investit și a crezut în mine și în care, la rândul meu, am pus suflet. |mpărtășim aceleași idei. Acum am revenit cu bucurie la Habitat pentru că știu foarte bine că misiunea noastră este de a le reda celor în nevoie, dincolo de o locuință, respectul de sine”, spune Mario De Mezzo, director național Habitat for Humanity România.
El preia mandatul de la Elena {erban, care a susținut proiectele Habitat for Humanity România timp de șapte ani.
Habitat for Humanity este o organizație non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost și locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit și reabilitat peste 600.000 de locuințe pentru 3 milioane de persoane din 80 de țări de pe întreg Globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din județele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeș, Prahova și Suceava.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026