Marin Condescu, adus pentru audieri la Parchetul Tribunalului Gorj
Președintele Consiliului de Administrație al Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost adus, miercuri, la Parchetul Tribunalului Gorj, pentru a fi audiat în dosarul în care a fost reținut pentru 24 de ore, pentru înșelăciune, delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani.
Marin Condescu a fost adus din arestul Poliției Gorj la sediul Parchetului în jurul orei 11.15, el refuzând să facă declarații jurnaliștilor prezenți, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El va fi audiat de procurori în dosarul în care a fost reținut marți seară, iar la finalul audierilor procurorii vor decide dacă vor formula propunere de arestare preventivă a acestuia.
De asemenea, miercuri dimineață la Parchetul Tribunalului Gorj a fost audiat, timp de aproximativ două ore, și vicepreședintele Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, liderul sindical Viorel Temelescu, care la finalul audierilor a fost dus din nou în arestul Poliției Gorj.
La sediul Parchetului Tribunalului Gorj s-a prezentat, miercuri, cu puțin timp înainte de aducerea lui Condescu, și Mădălina Berbecel, parteneră de afaceri a acestuia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026