Marile banci din zona euro se vor intalni pentru a discuta despre datoriile Greciei
Marile banci din zona euro se vor intalni miercuri la Paris pentru a incerca sa ajunga la un acord cu autoritatile europene in privinta participarii investitorilor la o rostogolire a datoriilor suverane ale Greciei, potrivit cotidianului britanic Financial Times.
Surse apropiate situatiei au afirmat ca o noua propunere ar reduce povara financiara asupra Greciei, imbunatatind termenii planului initial, prin care bancile ar fi rostogolit, pe o perioada de 30 de ani, jumatate din investitiile in obligatiuni ale statului elen cu scadenta in urmatorii trei ani. Bancile s-au reunit saptamana trecuta, sub auspiciile Institutului pentru Finante Internationale, intr-un efort de a stabili termenii implicarii sectorului privat. Ca baza pentru negocieri a fost utilizat un plan alcatuit de federatia sectorului bancar din Franta si sustinuta de presedintele Nicolas Sarkozy. Potrivit planului, datoria rostogolita ar fi avut o dobanda limitata la 8%, incluzand o rata de baza de 5,5% si un cupon suplimentar de 2,5%, care ar varia in functie de evolutie economiei Greciei. A existat, de asemenea, un plan prin care guvernul elen ar fi fost obligat sa cumpere obligatiuni cu rating maxim, cel mai probabil emise de Fondul European pentru Stabilitate Financiara, ca polita de asigurare impotriva intrarii in incapacitate de plata. Echivalentul a 20% din datoriile statului cu maturitate in urmatorii trei ani ar fi fost incluse intr-un fond de garantii.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026