Marea șansă ratată de antreprenorii români și fructificată de polonezi

Primul hipermarket, în accepțiunea de astăzi, a fost deschis de grupul francez Carrefour în 2001 în Militari, în zona de vest a Capitalei. Și acum îmi amintesc o declarație a directorului de atunci care spunea că dacă s-ar fi luat după cifrele din statistică, nu ar fi deschis niciodată supermarketul și galeria comercială. În piață, în portofelele românilor erau și sunt mult mai mulți bani decât apar în date.

În 1996 se deschisese primul magazin Metro din România, dar avea un alt sistem.

După aproape două decenii, în România sunt peste 2.000 de magazine moderne – supermarketuri, hipermarketuri, discounteri, cash & carry, și peste 150 de malluri și centre comerciale. PIB-ul este de 180 de miliarde de euro, adică 200 de miliarde de dolari, iar salariul mediu este de 500 de euro, adică 600 de dolari. Iar românii au mai mulți bani acasă decât apar în statistici.

În malluri și în magazinele moderne intră cel puțin 10 milioane de consumatori în fiecare zi. Comerțul tradițional pierde teren în fiecare zi, magazinele stradale rezistând foarte, foarte greu mallurilor și magazinelor moderne în diverse formate.
Din păcate, nu cred că antreprenorii români, companiile deținute de investitori români care sunt furnizori, producători, comercianți, sunt câștigătorii exploziei supermarketurilor și a mallurilor din România.

Antreprenorii români au avut o șansă extraordinară să-și extindă afacerile odată cu creșterea numărului de magazine moderne și a mallurilor. Dar pentru acest lucru trebuia să investească mai mult în produsele lor, în extinderea capacităților de producție pentru a a face față unor eventuale comenzi mai mari, în pregătirea oamenilor proprii. Trebuia să se modernizeze atât ca produs în sine, cât și ca marketing. Trebuia să-și facă un brand. Trebuia să livreze produse mai multe, dar la un preț din ce în ce mai mic, ca să fie imbatabili în lupta cu alți concurenți, din alte țări.

Mallurile și supermarketurile le-au pus la dispoziție clientul, consumatorul, dar cred că mulți invetitori români au ratat șansa de a deveni mai mari, de a vinde mai mult și de a se extinde mai mult.

Foarte mulți comercianți protestează spunând că străinii, care controlează rețele moderne, le iau marja, presându-i tot timpul să accepte prețuri mai mici. Mulți nu fac față atunci când o rețea le dă o comandă mai mare pentru că nu au cum să o onoreze, neavând capacitate.

Modelul antreprenorilor români este de a avea prețuri mai mari, marje mai mari, dar cantități mai mici la investiții minime. Așa s-a trăit din 1990 până la mijlocul anilor 2000.

Momentul în care magazinele moderne au câștigat teren, luând din piața alimentarelor de la parterul blocurilor, a buticurilor, a coincis cu cel în care și cererea de produse a fost mai mare. Iar mulți antreprenori români nu au putut să livreze. Cererea s-a dus de la câteva baxuri la câteva milioane de baxuri sau cutii de salam, de exemplu, care trebuia livrate constant și la timp. Nu mai vindeai aleatoriu din butic în butic, când ajungea mașina și pe caiet, ci o dată pe săptămână – într-o singură zi, la o oră precisă.

De asemenea, mulți investitori români s-au gândit prea puțin că pot să livreze produse în toată rețeaua externă deținută de Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Metro, de exemplu, etc. adică să iasă cu produsele lor la export.

Așa că nu au investit din timp, nu au umblat la produse, au schimbat constant calitatea nu că așa au vrut, ci pur și simplu așa a ieșit, și s-au trezit că nu pot să liciteze la comenzi mai mari pentru că nu au capacitate de livrare.

În acest fel mulți au fost scoși din piață de alți producători străini care au invadat România, fie pe cont propriu, fie prin intermediul rețelelor de la ei de acasă care au intrat pe piața românească, iar polonezii sunt cel mai bun exemplu.
Polonezii de la Timbark sunt numărul 1 în România pe suc și în top pe apă. Nu cred că noi avem vreun producător care să fie numărul 1 în Polonia pe vreun segment.

Dacă am extinde exemplul din supermarketuri către malluri, am vedea că avem foarte puține branduri românești care au reușit să țină pasul cu explozia mallurilor. În schimb, avem Zara, H&M, C&A (polonezi), Decathlon, Drogerie Markt etc., care au câștigat teren deși companiile românești sunt principalii lor producători de haine sau de pantofi.

Multă lume susține că supermarketurile și mallurile au distrus comerțul românesc, dar nu este deloc așa. Antreprenorii români nu s-au adaptat schimbărilor din piață, sociale, demografice, economice, rămânând prizonieri unor formate de comerț trecute, unor tipare al anilor ’80-’90 sau a unui mod de shopping depășit.

Acum antreprenorii români mai au o șansă să-și vândă produsele prin market-place-urile retailerilor online, un mod de comerț care crește exponențial.

Sper că firmele românești, comercianții români, fie că vând produse alimentare, fie că vând haine, îmbrăcăminte, încălțăminte, au învățat ceva din lecția mallurilor și a supermarketurilor – o șansă pe care au pierdut-o.