Marea Britanie va cere amânarea Brexit dacă nu ajunge la un nou acord până sâmbătă
Marea Britanie va solicita amânarea ieșirii din Uniunea Europeană în cazul în care nu ajunge la un acord cu Bruxellesul până sâmbătă, afirmă Stephen Barclay, ministrul britanic pentru Brexit.
„Pot confirma, așa cum premierul a transmis în mod repetat, că, în primul rând, Guvernul se va conforma legii, și, în al doilea rând, se va conforma garanțiilor oferite instanței judiciare că va respecta legea”, a declarat Stephen Barclay, citat de Politico.eu.
Consilierii juridici ai Guvernului au transmis unei instanțe din Scoția că va fi aplicată Legea Benn, care prevede amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu se ajunge la un acord formal privind Brexit.
Conform documentelor guvernamentale, Guvernul Boris Johnson va solicita amânarea Brexit dacă nu se ajunge la niciun acord cu UE până pe 19 octombrie.
Conținutul documentelor intră în contradicție cu poziția publică a premierului Boris Johnson, care a afirmat în mai multe rânduri că va retrage Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu ori fără un acord Brexit. Camera Comunelor a adoptat o lege (numită Legea Benn), prin care blochează producerea Brexitului fără acord.
Premierul Boris Johnson speră să îi convingă pe liderii Uniunii Europene să accepte noile sale propuneri privind Brexit. Boris Johnson a formulat propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziție limitată și anunțând că așteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene.
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026