Marea Britanie și India discută cooperarea în domeniul contraterorismului
Ministrul britanic de externe, David Lammy, a declarat sâmbătă că Marea Britanie și India vor extinde colaborarea în lupta împotriva terorismului, în contextul armistițiului dintre India și Pakistan, titrează Reuters. David Lammy, cel mai înalt oficial occidental care a vizitat…
Ministrul britanic de externe, David Lammy, a declarat sâmbătă că Marea Britanie și India vor extinde colaborarea în lupta împotriva terorismului, în contextul armistițiului dintre India și Pakistan, titrează Reuters.
David Lammy, cel mai înalt oficial occidental care a vizitat atât New Delhi, cât și Islamabad după acordul de încetare a focului de luna trecută, a discutat cu premierul indian Narendra Modi și ministrul de externe, S. Jaishankar despre întărirea măsurilor comune împotriva terorismului.
Tensiunile recente între cele două state au izbucnit în aprilie, după uciderea a 26 de persoane în Kashmir, incident pe care New Delhi l-a atribuit unor teroriști sprijiniți de Pakistan, acuzație respinsă de Islamabad. Ca răspuns, India a atacat presupuse infrastructuri teroriste din Pakistan, ceea ce a dus la o escaladare a conflictului până la încetarea focului din 10 mai.
Lammy a subliniat importanța menținerii situației de calm, dar a atras atenția asupra fragilității contextului, dat fiind pericolul terorismului menit să destabilizeze India. Oficialul britanic a reiterat angajamentul Marii Britanii de a colabora cu India în domeniul schimbului de informații, aplicării legii și combaterea finanțării terorismului, teme discutate și în anul precedent.
În plus, David Lammy a menționat și discuțiile privind impulsionarea relațiilor comerciale dintre cele două economii importante, aflate pe locurile cinci și șase în lume. Cele două țări au finalizat recent negocierile pentru un acord de liber schimb, iar premierul britanic Keir Starmer este așteptat să semneze acest tratat în viitorul apropiat.
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026