Marea Britanie se pregătește de vaccinare. Cine va avea prioritate și câți oameni vor fi imunizați în primă fază
Regatul Unit va administra marți, 8 decembrie primele doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech, urmând să aibă prioritate lucrătorii medicali din prima linie, personalul din azilurile de bătrâni și persoanele cu vârste de peste 80 de ani, scrie CNBC. Prim-ministrul Boris Johnson…
Regatul Unit va administra marți, 8 decembrie primele doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech, urmând să aibă prioritate lucrătorii medicali din prima linie, personalul din azilurile de bătrâni și persoanele cu vârste de peste 80 de ani, scrie CNBC.
Prim-ministrul Boris Johnson a numit procesele de vaccinare „unul dintre cele mai mari eforturi logistice” cu care s-a confruntat vreodată Marea Britanie.
Ziarele din Regat au descris evenimentul drept „V Day” și „Vaxit” (trimitere la „Brexit” – un alt subiect fierbinte din ultimele zile). Anterior, Matt Hancock – Secretarul de Stat pentru Sănătate Publică – a declarat că „următoarele săptămâni reprezintă un moment istoric pe măsură ce începem vaccinarea împotriva coronavirusului”.
Marea Britanie înregistrează al treilea cel mai mare număr de infecții din Europa, după Franța și Italia, cu peste 1,7 milioane de cazuri și peste 61.000 de decese cauzate de COVID-19.
Până acum au fost alese 50 de spitale care să acționeze drept „huburi” de vaccinare pe teritoriul țării. Ulterior, vaccinurile vor fi distribuie și către centrele comunitare de sănătate, în ideea de a facilita un program complex de vaccinare, unde prioritățile vor fi definite de vârstă și gradul de necesitate.
Autoritățile au făcut rost de 40 de milioane de doze ale vaccinului dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer și compania germană de biotehnologie BioNTech, care prezintă o eficiență de aproape 95% în prevenirea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. De vreme ce vaccinul se administrează în două doze, vor fi imunizați aproximativ 20 de milioane de oameni.
Totuși, guvernul va trebui să se lupte cu un val de informații false privind siguranța vaccinului, alimentat de protestele antivaxerilor din ultimele săptămâni.
„Știm că retorica anti-vaccinare a câștigat teren în timpul pandemiei de coronavirus, iar guvernul trebuie să ofere informații despre siguranța vaccinului în contextul actual”, spune Andre Spicer, profesor în cadrul Cass Business School din Londra.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026