Marea Britanie împiedică utilizarea unui avion privat ce are legătură cu oligarhii ruși
Ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps, a declarat sâmbătă că a împiedicat utilizarea unui alt avion privat care are legături cu oligarhi ruși, relatează Reuters.
“Nu vom sta deoparte și nu vom privi cum cei care au făcut milioane de euro prin patronajul (președintelui rus Vladimir) Putin își trăiesc viața în pace în timp ce sânge nevinovat este vărsat”, a declarat Shapps pe Twitter.
Departamentul pentru Transporturi (DfT) a precizat că a emis o notificare către aviatori (NOTAM) pentru a împiedica aeronava să decoleze de pe aeroportul Luton din Londra.
Aeronava va rămâne pe aeroport în timp ce oficialii vor investiga în continuare dacă intră sub incidența legislației recente privind sancțiunile care interzic toate operarea aeronavelor legate de Rusia, în urma invaziei acesteia în Ucraina.
DfT a declarat că nu va face niciun comentariu cu privire la proprietatea aeronavei în timp ce investighează.
Departamentul a reținut deja un elicopter privat aparținând HeliCo Group LLC și două avioane private.
Cele două avioane aparțin lui Eugene Shvidler, un miliardar sancționat, asociat de afaceri al lui Roman Abramovici.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026