Marea Britanie are un nou premier. Boris Johnson a fost ales cu 92.153 voturi
Boris Johnson a fost ales în funcția de președinte al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii, a anunțat Parlamentul de la Londra, potrivit Sky News
Boris Johnson a obținut 92.153 de voturi, în timp ce contracandidatul său Jeremy Hunt a obținut 46.656 de voturi, în cadrul scrutinului la care au participat membri ai Partidului Conservator (centru-dreapta), aflat la guvernare în Marea Britanie.
Prezența la urne în cadrul scrutinului intern a fost de 87,4%.
Boris Johnson va ține primul discurs în calitate de prim-ministru miercuri, la Palatul Buckingham.
Johnson a fost felicitat de Theresa May, pe Twitter: ”Felicitări lui Boris Johnson pentru că a fost ales liderul Partidului Conservator – trebuie să lucrăm împreună pentru a livra un acord Brexit pentru toată Marea Britanie și pentru a-l țime departe de Guvern pe Jeremy Corbyn. Vei avea parte de tot sprijinul meu”.
Boris Johnson își va începe oficial mandatul de prim-ministru miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit.
ți
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026