Manole (PSD): Nu înțeleg de ce rămân parlamentari la SOS, POT sau AUR
„Eu nu înțeleg de ce rămân parlamentarii la SOS, POT sau AUR, atât timp cât vedem acolo discurs extremist”, spune Florin Manole, după ce patru deputați demisionari din SOS au anunțat că se alătură PSD.
„N-am invitat pe nimeni. În primul rând, eu mă întreb nu de ce pleacă vreun parlamentar dintr-un grup parlamentar precum SOS, POT sau AUR. Eu nu înțeleg de ce rămân parlamentarii acolo, atât timp cât vedem din acea direcție discurs extremist, discurs agresiv, discurs care îndeamnă la probleme în societate și nu la căutarea unor soluții. Pe de altă parte, nu aș putea să anticipez dacă vor mai fi și dacă vor mai fi, în ce direcție vor merge eventual alți parlamentari”, spune purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole.
El afirmă că parlamentarii care au fost în SOS și s-au alăturat PSD nu pot fi prezumați de vinovăție.
„Avem experiența trecutului care ne arată că de câte ori vreun parlamentar social-democrat sau vreun membru al Partidului Social-Democrat – mi-aduc aminte că a fost un caz acum vreo șapte ani cu un membru de partid – când cineva are derapaje extremiste, ne vom disocia de persoana respectivă. Dar nu putem să prezumăm de vinovăție pe nimeni. În momentul în care vor exista astfel de situații, vor exista reacții. Acum nu sunt, așadar nu e cazul”, încheie Manole.
Patru deputați, demisionari din Partidul SOS România, au anunțat, luni, Biroul permanent al Camerei Deputaților că vor activa în Grupul parlamentar PSD.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026