Versiunea completă
Resurse umane

Management la distanță

După doi ani în care au schimbat doi directori generali, pe Marina Oțelea și Cătălina Bălan, suedezii de la Medicover au decis ca britanicul John Stubbington, COO al grupului, să conducă și filiala locală, chiar dacă nu va fi permanent la București. Ce are de schimbat?

Razvan Muresan · 21 august 2012 · 5 min de citit

Puternicul accent britanic e primul care te lovește când intri în contact cu Stubbington. În biroul din spatele Muzeului Țăranului Român, engleza nu era tocmai limba cea mai vorbită. Marina Oțelea și Cătalina Bălan, cei doi manageri din ultimii ani ai lanțului de clinici, au fost înlocuiți după o nouă rețetă menită să ducă Medicover în topul operatorilor din piața serviciilor medicale private. John Stubbington lucrează în companie de doi ani, după ce anterior a lucrat mult timp în asigurări, în Marea Britanie și Danemarca: “Sunt 27 de ani de când sunt în industria asta, nici eu nu mai sunt sigur câți ani au trecut”.

A primit oferta suedezilor în 2010 și a acceptat să se mute cu familia în Polonia pentru a conduce partea operațională a businessului, inclusiv zona de vânzări, marketing și dezvoltarea de noi produse și servicii medicale. El ar urma să repete strategia aplicată la vecinii de la nord și în România: “Relația mea cu România a început încă de când am venit în companie și știu că cererea pentru servicii medicale e crescută, iar provocarea guvernelor de a face față așteptărilor populației e dificilă”. Stubbington spune că schimbările din companie se leagă mai ales de noul model de business care se dorește a fi implementat, un management bicefal în care un manager să se ocupe de aspectele financiare, de vânzări și creșterea portofoliului de clienți, iar un altul să răspundă de calitatea serviciilor șI supravegherea actului medical.

“Nu e vorba să împarți businessul în două, ci să faci doi lideri să lucreze împreună”, explică managerul, argumentând că decizia a fost luată abia acum, dat fiind că primul spital din România a fost inaugurat în primăvara acestui an. El va conduce cot la cot cu medicul Bogdan Pană, directorul executiv al spitalului și clinicilor, responsabil de suport pentru clienți, îngrijire medicală și dezvoltarea de servicii medicale.

În viziunea sa, schimbarea vârfului companiei nu are legătură cu rezultatele financiare de anul trecut, când Medicover a pierdut circa zece milioane de lei, potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanțe – “rezultatele au fost puțin în spatele previziunilor, dar OK, mutările la nivel de management au legătură doar cu noile divizii și cu momentul potrivit pentru a le implementa”. Cele 45 de milioane de euro, cuantumul cifrei de afaceri, este însă numărul spre care se uită suedezii, dat fiind că, după cum subliniază conducerea, ultimul an a fost unul în care s-a investit puternic, lucru reflectat în pierderi.
În cele trei săptămâni de când e în România, Stubbington a înțeles că piața locală nu e una liniștită, iar dinamica încurajează concurența agresivă.

După aproape trei decenii în care a schimbat patru țări, managerul știe că la început cel mai bine este să pui întrebări și să asculți. Un avantaj pe care îl distinge e acela că acționariatul este unul “pur”, același încă din ziua cu numărul unu, ceea ce garantează angajamentul față de investiții în business pe termen lung. “Ce putem face mai mult este să ne lărgim oferta, să le dăm pacienților mai multe posibilități de a alege. Ar fi dificil să vă spun înspre ce zone țintim, pentru că și concurența ar face-o imediat”, explică britanicul, fără să excludă însă potențialul oferit de industria asigurărilor private de sănătate.

Cât despre profit, nici 2012 nu e un an în care suedezii vor găsi semnul plus în România, explicația fiind aceea că e nevoie de timp pentru a amortiza investițiile. “Suntem jucători pe termen lung, nu gândim pe termen scurt și nu sacrificăm cu disperare planurile noastre doar pentru a obține o cifră. Noi nu lucrăm așa!”, argumentează Stubbington. Rezultate bune vin dinspre laboratorul de analize Synevo, deschis în vestul Bucureștiului la finalul anului 2010, unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est, loc înspre care ne trimite managerul, întrebat care este cea mai profitabilă divizie din companie. Cât despre spitalul deschis în prima parte a anului în nordul Capitalei, în care au investit circa 20 de milioane de euro, șeful Medicover România spune că e mulțumit de rezultate, chiar dacă sunt “puțin sub așteptările inițiale”.

Obiectivul ar fi o cifră de afaceri de patru milioane în acest an, depinzând și de specialitățile medicale pe care vor miza în noua unitate, precum oncologie sau medicină sportivă. Viitorul este unul al evaluărilor. Stubbington se ferește să anunțe noi investiții, ci vorbește mai degrabă de analiza fiecărei unități existente – clinica din Unirii se mută în Calea Plevnei – un proces de durată, dar necesar, după cum spune el, pentru a se alinia cererii din piață, “fără a recurge la schimbări dramatice”.

John Stubbington nu va sta deocamdată în București, familia sa fiind stabilită acum în Varșovia și va veni trei zile pe săptămână în biroul din centrul Bucureștiului – “e prea devreme să spun că îmi caut locuință aici”. Mandatul său nu are un termen fixat, iar la întrebarea cât timp plănuiește să fie în România, răspunsul e același: trei zile pe săptămână. Timp suficient pentru ca britanicul să-și îndeplinească obiectivul – să crească businessul cu două cifre în acest an și în cei ce urmează să aducă mult așteptatul profit și să facă România o piață cât mai importantă în grupul Medicover, prezent în 12 țări și cu o cifră de afaceri de 350 de milioane de euro.

Ce mai trebuie să citeşti