Loteria vizelor 2013: Ambasada SUA începe marți înscrierile pentru program
Ambasada Statelor Unite la București anunță începerea programului Loteria Vizelor pentru 2013, din data de 4 octombrie, România fiind și în acest an printre țările ai căror cetățeni sunt eligibili pentru o astfel de viză.
Cei care doresc să aplice pot face acest lucru în perioada 4 octombrie – 5 noiembrie. Cei interesați pot descărca formularul electronic de înscriere de la adresa www.dvlottery.state.gov , precizează ambasada, care le recomandă aplicanților să evite înscrierea în ultima săptămână. Ambasada precizează că persoanele care se înregistrează în program nu sunt obligate să plătească nicio taxă. Pentru a fi eligibili în programul Loteria Vizelor, aplicanții trebuie să fie originari dintr-unul din statele eligibile și să îndeplinească fie criteriile de educație, fie pe acelea legate de experiența în muncă. Legislația americană prevede că cei care aplică pentru Loteria Vizelor trebuie să aibă cel puțin studii liceale sau să fi avut, în ultimii cinci ani, cel puțin doi ani de experiență în muncă. Detalii legate de experiența profesională se pot găsi la adresa www.onetonline.org.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026