Londra a redevenit principalul centru financiar mondial, devansând New York-ul
Londra a redevenit principalul centru financiar mondial, devansând New York-ul, ca urmare a victoriei clare în alegerile din acest an a Partidului Conservator britanic, potrivit unui sondaj în rândul profesioniștilor din sectorul de profil, publicat miercuri, relatează Reuters.
Sondajul online, care a inclus intervievarea a peste 2.000 de persoane, a rezultat într-un clasament pentru 84 de orașe din întreaga lume, în funcție de mediul de afaceri, infrastructură, calitatea forței de muncă și dezvoltarea sectorului financiar.
Londra, care a deținut poziția de lider din timp de șapte ani, în sondajul efectuat de două ori pe an, a pierdut anul trecut primul loc, în favoarea New York-ului.
Triumful neașteptat al Partidului Conservator în alegerile generale din luna mai a contribuit la recuperarea terenului pierdut de Londra în favoarea orașului New York, a explicat compania de cercetare Z/Yen, care a publicat studiul.
Înainte de scrutinul din primăvară, majoritatea sondajelor de opinie indicau un rezultat indecis al alegerilor din Marea Britanie și o perioadă de instabilitate politică și economică.
Londra a redevenit lider mondial chiar dacă băncile HSBC și Standard Chartered analizează dacă să își transfere sediile centrale din capitala britanică, din cauza unei taxe pe profiturile băncilor impusă de guvern și a incertitudinilor referitoare la rezultatul referendumului privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană.
Londra s-a plasat pe primul loc la toate categoriile, urmată de New York. Hong Kong, Singapore și Tokyo s-au plasat pe locurile trei, patru și cinci. În top 10 se mai află Toronto, San Francisco și Washington DC.
Singurul oraș european care se mai află între cele mai mari 10 centre financiare din lume este Zurich, în timp ce Frankfurt este al doilea cel mai bine plasat oraș european din UE, pe locul 14.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026