Versiunea completă
Actualitate

Liviu Dragnea: Lista miniștrilor, definitivată: 4 ministere revin ALDE, 8 femei în Cabinet

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni seară, că a definitivat lista miniștrilor noului Cabinet, care urmează să fie aprobată în CEX și că opt dintre aceștia sunt femei, afirmând că ALDE va primi patru ministere.

Cătălina Mănoiu · 3 ianuarie 2017 · 5 min de citit

“Lista (miniștrilor care vor face parte din Cabinetul Grindeanu-n.r.) este completă. Acum am terminat discuția cu domnul Sorin Grindeanu. (…) Colegii de la ALDE astăzi au terminat discuțiile. Mâine o să ni le transmită. Patru ministere revin ALDE. (…) Vor fi 8 femei în guvern”, a declarat Dragnea, la RTV.

Dragnea a afirmat că lista miniștrilor care vor face parte din Cabinetul Grindeanu urmează să fie prezentată, marți, în ședința CEX al PSD.

Președintele PSD a mai spus că noile ministere vor fi: Ministerul Turismului, Ministerul IMM, al Mediului de Afaceri și Anteprenoriat, Ministerul Apelor, Ministerul Pădurilor.

“Sunt trei mari războaie care se vor duce în lume, al apei, hranei și energiei (…)”, a motivat Dragnea decizia de a înființa noi ministere.

Marți, Birourile Permanente vor convoca sesiunea extraordinară și vor stabili programul de lucru al Parlamentului pentru învestirea noului guvern. Sorin Grindeanu trebuie să depună marți, în jurul orei 16:00, structura guvernului, lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament, a spus liderul PSD.

Miercuri vor începe audierile în comisii, urmând ca după-amiază să aibă loc dezbaterile și votului în plen, a susținut Dragnea.

Votul de investitură va avea loc miercuri la ora 19:00 la Cotroceni, iar în jurul orei 20: 00 va avea loc prima sedință a noului Guvern, a spus Dragnea.

Liderul PSD va participa la ceremonia depunere a jurământului de la Palatul Cotroceni.

“Merg la Palatul Cotroceni la învestirea guvernului. (…) merg să fiu prezent pentru că așa este protocolul”, a spus Dragnea.

“Guvernul Grindeanu contează sigur pe voturile PSD și ALDE. Vom avea o discuție cu colegii de la UDMR și cu grupul minorităților naționale. Celelalte partide au anunțat că nu vor susține guvernul și nu au rost discuțiile”, a susținut Dragnea.

Liviu Dragnea a afirmat că noul Guvern nu va fi format din “oameni politici de mare anvergură”.

Liviu Dragnea: OUG care crește salariile înalților demnitari să fie “picată”; Am un salariu foarte mare

Președintele PSD Liviu Dragnea, a mai declarat că vrea să “pice” în Parlament OUG privind creșterea indemnizațiilor înalților demnitari, afirmând că îl afectează, pentru că salariu său este “foarte mare” și ca nu poate fi de acord diferența considerabilă dintre salariul minim și cel maxim.

“Nu va fi un guvern format din oameni politici de mare anvergură, care să folosească posturile respective pentru proiecte personale, imagini personale. Acestea pot veni prin ceea ce vor face în ministere. Ei practic au o foaie de parcurs”, a mai spus Liviu Dragnea.

PSD va monitoriza săptămânal activitatea guvernului Grindeanu, afirmând că dacă “o săptămână, două, trei, anumite lucruri nu se întâmplă este un semnal de alarmă”.

„Nu ne permitem să lăsăm un domeniu să lâncezească. (…) Nu vreau să par dur, dar nu se merge pe prietenii. (…) acolo nu mai sunt prieten și cine nu reușește să țină ritmul nu poate rămâne”, a răspuns Dragnea, întrebat ce va face cu ministrii care nu își fac treaba.

Cât privește relația premierului cu președintele Klaus Iohannis, Dragnea a afirmat că aceasta este reglementată de Constituție.

„Totuși, nu cred că se pot face întâlniri săptămânale cu președintele. Domnul Grindeanu trebuie să stea mai mult la guvern”, a precizat Dragnea, întrebat dacă se vor menține întâlnirile săptămânale dintre președinte și premier.

“(…) Eu o să susțin ca acea ordonanță să fie picată în Parlament. Mă afectează inclusiv pe mine. Eu acum ca președinte al Camerei Deputaților am un salariu… nici nu știu cât am, foarte mare, nu știu 100 și ceva de milioane de lei. Habar nu am! Nu este corect și asta nu este populism. Sunt oameni care au salarii foarte mici pentru care muncim să facem un sistem și să creăm creștere economică ca să aibă acces la venituri mai mari”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a afirmat că salariile înalțiilor demnitari vor fi cuprinse în legea salarizării unitare.

“Nu pot să fiu de acord ca un grup de oameni, 40-50 de oameni să avem aceste salarii mari și vom vedea ce vom face cu ei cum refacem legea. Eu vreau să picăm această OUG și în legea salarizării unitare pe care o vom face să fie cuprinse și aceste salarii. Le-am spus colegilor mei că vreau să pice acastă OUG și să revenim la salariile pe care le avem”, a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă indemnizația președintelui Klaus Iohannis o să scadă, Liviu Dragnea a răspuns că nu știe, însă, a susținut că nu crede că președintele se va opune principiului pe care l-a enunțat.

Președintele PSD a mai promis și că nicio lege nu va mai avea norme de aplicare.

Indemnizațiile lunare ale președintelui, prim-ministrului, președinților Parlamentului, șefilor de servicii de informații au fost majorate începând cu luna august a anului 2015, în baza unei ordonanțe de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea președintele țării, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prim-ministrul și președinții celor două camere ale Parlamentului, OUG fiind asumată inițial de premierul interimar de la acea vreme, Gabriel Oprea.

“Nicio lege nu va mai avea norme de aplicare. Ele vor fi incluse în lege”, a mai spus Liviu Dragnea.

Ce mai trebuie să citeşti