Licitații trucate la Transgaz: Consiliul Concurenței a amendat 4 firme cu 5,6 milioane euro
Consiliul Concurenței a sancționat patru companii cu amenzi în valoare totală de 25,5 milioane de lei (circa 5,6 milioane de euro) pentru trucarea a două licitații organizate de Transgaz Mediaș, în vederea atribuirii unor contracte de racorduri de gaze în perioada 2009-2011.
Firmele sancționate sunt Condmag Brașov, Inspet Ploiești, Moldocor Piatra Neamț și T.M.U.C.B. (Trustul de Montaj Utilaj Chimic București), sancțiunile fiind aplicate în cadrul unei investigații privind o posibilă înțelegere între companii de a participa cu oferte trucate la licitațiile organizate de Transgaz în perioada 2009 – 2011, în vederea atribuirii unor contracte de racorduri de gaze naturale.
Astfel, firmele Condmag și Inspet au fost amendate cu 4.548.658 lei (1 milione de euro) și, respectiv, 7.296.204 lei (1,6 milioane euro) pentru realizarea unei înțelegeri privind participarea cu oferte trucate la procedura de achiziție publică “Racord gaze naturale Butimanu-Brazi pentru alimentarea cu gaze a centralei de Cogenerare Brazi” organizată în anul 2009.
“Trucarea ofertelor a constat în schimbul de informații sensibile, cu caracter confidențial, care au permis frmei Inspet să câștige licitația, conform unei înțelegeri prealabile”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026