Leul se oprește din scădere: cursul s-a stabilizat la 4,37 lei/euro
Cursul de schimb a coborât spre 4,36 unități/euro spre finalul sesiunii interbancare de ieri, principalii vânzători de euro fiind jucătorii străini care au investit în obligațiuni de stat pe zece ani, potrivit dealerilor.
Cursul de schimb a coborât spre 4,36 unități/euro spre finalul sesiunii interbancare de ieri, principalii vânzători de euro fiind jucătorii străini care au investit în obligațiuni de stat pe zece ani, potrivit dealerilor. La deschidere, euro era cotat la 4,372-4,374 lei, iar primele transferuri au dus cursul până la un maxim de 4,38 lei/euro, pe volume de transfer reduse. Cotațiile au coborât spre finalul zilei, după licitația în care Finanțele au vândut obilgațiuni pe zece ani. BNR a publicat joi un curs de referință de 4,3724 lei/euro, apropiat de cel de miercuri. Cursul oficial a stagnat ieri după patru zile de creștere consecutivă. Pentru moneda americană, referința a urcat foarte ușor, la 3,2812 lei/dolar. În același timp, referința pentru francul elvețian a scăzut la 3,5268 lei/franc. Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026