Leul mai face un pas în fața euro: cursul a coborât la minimul ultimelor trei luni și jumătate
Euro a coborât ieri pentru a patra ședință consecutiv la cursul oficial al BNR și a atins un minim al ultimelor trei luni și jumătate, de 4,4675 lei, evoluție susținută de optimismul jucătorilor străini generat de rezultatul alegerilor parlamentare de la începutul lunii decembrie. Moneda europeană a pierdut 1,7% din valoare în fața leului în ultimele două săptămâni.
Cursul a atins un minim de 4,459 lei/euro pe piața interbancară în sesiunea de ieri, dar spre finalul zilei euro a mai recuperat din teren, iar tranzacțiile au ajuns să se efectueze în jurul a 4,474 lei/euro. De fapt, ritmul de apreciere al leului a încetinit în ședința de ieri datorită cererii comerciale de valută. “Avansul leului față de maximul sesiunii precedente a fost redus, sugerând faptul că inerția de apreciere postelectorală ar putea declanșa și posibile fluxuri comerciale de cerere de valută. Totuși, este de așteptat ca noua numire a lui Victor Ponta în funcția de prim-ministru să conducă la un nou avans al leului întrucât creează premisele formării rapide a unui nou guvern”, potrivit analiștilor ING Bank.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026