Legea pentru acceptarea de către România a jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție a intrat în vigoare
Legea privind acceptarea de către România a jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție (CIJ) a intrat în vigoare sâmbătă, fapt salutat de MAE, care a precizat că a trimis notificarea în acest sens către Reprezentanța României pe lângă ONU, pentru a fi depusă la Secretarul General.
MAE salută, potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă, intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2015 pentru acceptarea de către România a jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de
Justiție.
“Intrarea în vigoare a legii marchează punctul final al demersurilor României legate de ancorarea deplină în sistemul jurisdicției Curții de la Haga, transmițând astfel un semnal clar că România își întemeiază relațiile internaționale pe respectarea dreptului internațional”, menționează sursa citată.
În conformitate cu prevederile legii intrate în vigoare, MAE a transmis către Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite notificarea, semnată de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, a Declarației, pentru a fi depusă la Secretarul General.
“MAE își exprimă, totodată, satisfacția pentru faptul că acceptarea de către România a jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție, principalul organ judiciar al ONU, survine în anul aniversar 2015, când se împlinesc 70 de ani de la crearea Organizației Națiunilor Unite (ONU) și 60 de ani de la aderarea României la organizație”, se mai arată în comunicat.
Ministerul precizează că proiectul care a stat la baza acestei legi a fost elaborat de MAE în anul 2014, “în urma unui amplu proces de consultare publică și inter-instituțională care a implicat organizarea, pe tema acceptării jurisdicției obligatorii, de conferințe în cele mai importante centre universitare din țară”.
“România este convinsă că relațiile internaționale trebuie să se fondeze pe drept. România crede ferm că dreptul internațional este o valoare per se, nu doar un instrument al conduitei în relațiile internaționale. De aceea, respectul deplin pentru dreptul internațional este unul dintre pilonii cei mai importanți ai politicii externe a României”, a afirmat Bogdan Aurescu, la o conferință cu tema “Rolul Curții Internaționale de Justiție în promovarea statului de drept în relațiile internaționale”, organizată de MAE la 29 mai, când a fost marcată adoptarea legii.
Potrivit MAE, inițiativa referitoare la posibilitatea acceptării de către România a jurisdicției obligatorii a CIJ a fost lansată de ministrul afacerilor externe Titus Corlățean cu ocazia Reuniunii la Nivel Înalt pe tema statului de drept, desfășurată la New York în septembrie 2012. Dezbaterile publice, preliminare redactării proiectului de lege pentru acceptarea de către România a jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție, au reliefat existența unui sprijin consistent din partea mediului academic (cu referire specială la experții în domeniul dreptului internațional), a factorilor decidenți, a publicului larg în favoarea acestei inițiative. Declarația de acceptare, menționată la articolul 2 din Legea nr. 137 din 8 iunie 2015, a fost redactată într-o formă care să asigure protejarea intereselor părții române, menționează sursa citată.
“Conform articolului 36 din Statutul CIJ un stat are opțiunea de a supune jurisdicției CIJ toate diferendele juridice care ar apărea în raporturile sale cu alt stat, cu condiția ca acesta din urmă să fi acceptat, printr-o declarație asemănătoare, această jurisdicție. Declarația formulată de România exceptează anumite domenii de la jurisdicția obligatorie a CIJ, în vederea protejării unor interese considerate importante. Formularea unei astfel de declarații prezintă pentru România avantajul esențial de a înlesni accesul la jurisdicția CIJ, permițând soluționarea pașnică și echitabilă a unor eventuale diferende într-un interval de timp rezonabil, în deplină concordanță cu dreptul internațional. În context, reamintim că CIJ a soluționat, prin a 100-a hotărâre a sa, pronunțată cu unanimitate la 3 februarie 2009, cazul privind Delimitarea Maritimă la Marea Neagră (România c.
Ucraina), acordând României 9700 km2 de platou continental și zonă economică exclusivă, adică 79,34% din suprafața în dispută de cca. 12.200 km2″, se precizează în comunicat.
Formularea declarației nu presupune eliminarea etapei negocierilor la nivel bilateral, în ipoteza în care părțile convin să folosească acest mijloc de soluționare a diferendelor. “Nu înlătură așadar dialogul între părțile la diferend, iar posibilitatea formulării de rezerve, precum și de a modifica sau retrage declarația în orice moment reprezintă mecanisme flexibile de protejare a intereselor părții române”, arată sursa citată.
Până în ianuarie 2015, 71 de state au recunoscut jurisdicția CIJ printr-o astfel de declarație (afectată sau nu de rezerve), între care 22 de state membre ale Uniunii Europene. România a devenit al 72-lea stat al lumii care recunoaște jurisdicția CIJ.
România, care din anul 1955 este parte la Statutul Curții Internaționale de Justiție (ce constituie parte integrantă din Carta ONU), a formulat Declarația de acceptare a jurisdicției obligatorii a instanței internaționale în temeiul articolului 36 alineatele 2 și 3 din Statutul CIJ, prin această modalitate un stat se angajându-se să supună jurisdicției CIJ toate diferendele de natură juridică în raporturile sale cu un alt stat, cu condiția ca acesta din urmă să fi acceptat, printr-o declarație asemănătoare, această jurisdicție.
Conform procedurii prevăzute de articolul 36 alineatul 4 din Statutul Curții Internaționale de Justiție, Declarația va fi depusă la Secretarul General ONU, care o va transmite în copie celorlalte părți la Statut și Grefierului Curții.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026