Lamborghini rupe traditia. Vrea sa lanseze un model "low-cost"
Dar chiar si cu un pret sub cele cu care si-a obisnuit clientii, Lamborghini va continua sa ramana un brand exclusivist.
Cum vanzarile de masini de lux au fost, la randul lor, afectate de criza, pana si producatorii lor au ajuns intr-un punct in care se vad nevoiti sa faca mici compromisuri. Lamborghini, spre exemplu, planuieste sa scoata un model mai “accesibil”, idee care a starnit doua tipuri de reactii: pe de o parte, sunt cei care o vad drept o strategie geniala, iar pe de alta parte, sunt cei care vad in aceasta idee o blasfemie.
“Vom lansa un al treilea model. Va fi o masina care poate fi condusa zi de zi”, a declarat pentru Ruters Stephan Winkelmann, CEO-ul Lamborghini. Cu o crestere a cererilor din partea tarilor emergente, compania estimeaza ca anul acesta va vinde pana la cinci automobile numai catre China.
Winkelmann a mai spus ca noul model ar putea iesi pe piata in patru ani, insa nu a dezvaluit niciun detaliu legat de pretul pe care l-ar putea avea. Totusi, in conditiile in care pretul unui Lamobrghini porneste de la 205.000 de dolari, este greu de crezut ca noua masina ar putea deveni accesibila unui reprezentant al clasei medii.
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026