La ce s-a uitat Berlusconi în timpul summitului UE
Aproape toată presa italiană a publicat joi o fotografie cu Silvio Berlusconi surâzând, surprins în timp ce o contempla pe Helle Thorning-Schmidt, premierul Danemarcei, care se îndepărta de el după ce l-a salutat.
Corriere della Sera a postat pe site o scurtă înregistrare video care surprinde întreaga scenă, de la intrarea premierului danez în incinta în care s-a desfășurat miercuri summitul Uniunii Europene (UE) și până când l-a salutat pe Berlusconi, care a zâmbit tot timpul. Momentul este urmat de o secvență în care premierul italian se întoarce pentru a o privi în timp ce se îndepărtează, o atitudine catalogată ca “puțin elegantă” de un diplomat. “Il Cavaliere își întoarce capul și își lasă privirea să întârzie în mod periculos asupra frumoasei sale colege care se îndepărtează”, descrie cotidianul de stânga La Repubblica această scenă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026