Kremlinul estimează că cetățenii ruși au investiții de peste 210 miliarde de dolari în piața crypto
Cetățenii ruși au investiții de circa 214 miliarde de dolari în piața crypto, conform unor estimări ale guvernului rus, citate de CoinTelegraph. Publicația americană Bloomberg notează că rușii sunt responsabili pentru 12% din deținerile totale de crypto la nivel global.…
Cetățenii ruși au investiții de circa 214 miliarde de dolari în piața crypto, conform unor estimări ale guvernului rus, citate de CoinTelegraph.
Publicația americană Bloomberg notează că rușii sunt responsabili pentru 12% din deținerile totale de crypto la nivel global.
Estimările guvernului rus au fost realizate prin analizarea adreselor IP ale celor mai mari utilizatori ruși înscriși pe platforme de exchange pentru criptomonede, și prin corelarea acestor informații cu alte seturi de date.
Kremlinul analizează deținerile rușilor în această piață în contextul în care Rusia se pregătește de reglementarea pieței crypto. Estimările actuale ar putea fi totuși unele conservatoare, în contextul în care mulți utilizatori apelează la instrumente care le păstrează anonimitatea atunci când tranzacționează, în lipsa unui cadru coerent de reglementare.
În același timp, un nivel de 214 miliarde de dolari prezintă un salt major față de ultima estimare discutată de politicienii ruși. Potrivit agenției de presă Tass, controlată de statul rus, în decembrie 2021 politicienii estimau că deținerile erau la mai puțin de o treime față de nivelul estimat în prezent.
Rusia este a trea putere dn lume în ceea ce privește activitatea de minare de Bitcoin, iar Vladimir Putin vrea să mizeze pe energie ieftină pentru ca țara să-și păstreze avantajul competitiv.
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026