Kim Jong-un a fost numit "mareșal", consolidându-și puterea
Tânărul lider al Coreei de Nord Kim Jong-un primit titlul de "mareșal", după ce duminică Ri Yong-ho a fost eliberat din tote funcțiile, a anunțat miercuri agenția oficială KCNA.
Tatăl său, Kim Jong-il, căruia i-a urmat la putere în decembrie 2011, după moartea acestuia, a primit și el același titlu. Acest anunț arată că tânărul, în vârstă de până în 30 de ani, își consolidează puterea, după ce comandantul puternicei armate nord-coreene a fost eliberat din funcții duminică. Phenianul a surprins luni anunțând că Ri Yong-ho, considerat unul dintre actorii-cheie ai regimului, a fost demis cu o zi înainte din toate funcțiile, inclusiv cea de comandant al armatei, “din motive de sănătate”, un pretext în opinia unor analiști.
Ce mai trebuie să citeşti
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026