Versiunea completă
Actualitate

Kelemen Hunor: Autonomia teritorială și culturală trebuie discutată în 2018 și codificate legislativ

Liderii celor 3 formațiuni politice maghiare din România – UDMR, PPMT și PCM – au semnat o declarație comună privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală și cea culturală, care ar trebui discutate în 2018 și ”codificate” din punct de vedere legislativ, prin amendarea Constituției.

Business Magazin · 8 ianuarie 2018 · 1 min de citit

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că autonomia este cheia rezolvării problemei păstrării identității etnice, a culturii și limbii maghiare pe pământul natal.

”La sfârșitul anului 2017, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Declarația de la Cluj, am spus că ar trebui să găsim un text, o declarație comună în care reiterăm dezideratele și principiile care ne conduc de 28 de ani în viața politică din România. Textul a fost finalizat și l-am semnat alături de liderii PPMT și PCM. Acum 27 – 28 de ani, în primul program al UDMR a fost trecut un deziderat cu care, indiferent ce s-a întâmplat, am fost de acord, dezideratele și principiile nu s-au schimbat. Este important să reiterăm dezideratele și să vorbim de formele de autonomie care vor asigura cadrul instituțional pentru păstrarea identității etnice, a culturii și limbii pe pământul natal. Autonomia este cheia rezolvării acestor probleme și în România. Vorbim de trei tipuri de autonomie: autonomia regională sau teritorială, autonomia locală și cea culturală, care trebuie cât mai repede, în 2018, discutate cu majoritatea românească și codificate din punct de vedere legislativ”, a spus Kelemen.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti