Kaufland continuă strategia de expansiune cu încă o deschidere în Capitală. În ce zonă va fi situată noua unitate
Retailerul german Kaufland continuă investițiile în extinderea rețelei și anunță deschiderea celui de-al 15-lea hipermarket din București, situat în zona bulevardului Theodor Pallady, marcând totodată și magazinul cu numărul 132 al rețelei la nivel național. „Odată cu deschiderea, compania continuă…
Retailerul german Kaufland continuă investițiile în extinderea rețelei și anunță deschiderea celui de-al 15-lea hipermarket din București, situat în zona bulevardului Theodor Pallady, marcând totodată și magazinul cu numărul 132 al rețelei la nivel național.
„Odată cu deschiderea, compania continuă să contribuie și la dezvoltarea economică a comunității locale, esențială în această perioadă, prin crearea a 130 de locuri de muncă noi pentru bucureșteni și nu numai”, spun reprezentanții companiei.
Unitatea care urmează să fie inaugurată oficial începând cu data de 1 iunie dispune de o suprafață de vânzare de peste 3.700 metri pătrați, care se înscrie într-una totală de mai bine de 6.100 metri pătrați, și de o parcare extinsă de 293 de locuri.
Magazinul nou deschis va avea amplasate 12 case de marcat standard și alte 6 express tip self-service, pentru clienții care își doresc să eficientizeze timpul petrecut pentru achitarea cumpărăturilor, iar programul de funcționare al noii unități este de luni până sâmbătă între 07.30-23.00, iar duminică de la 08.00 până la 20.00.
Acesta este al cincilea magazin deschis de Kaufland în anul financiar 2020 (martie 2020 – februarie 2021), planurile de expansiune ale companiei urmând să continue în perioada următoare.
În 2018 (ultimul an pentru care există date financiare), compania a înregistrat o cifră de afaceri a companiei 2,3 mld. euro), plus 8% față de 2017. Tot atunci, compania și-a majorat și profitul net, ba chiar cu un ritm de două ori mai rapid decât cel al businessului, până la aproape 800 de milioane de lei.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026