Județul din România distrus de secetă are peste 40% din suprafața cultivată cu cereale este afectată drastic
Suprafețele cultivate cu cereale din județul Vrancea au un grad de afectare ca urmare a secetei de aproape 100%, potrivit Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Vrancea, formată din agricultori care însumează o suprafață de peste 25.000 de…
Suprafețele cultivate cu cereale din județul Vrancea au un grad de afectare ca urmare a secetei de aproape 100%, potrivit Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Vrancea, formată din agricultori care însumează o suprafață de peste 25.000 de hectare. În județul Vrancea, în 2021, suprafața totală cultivată cu cereale a fost de 63.200 hectare, ceea ce înseamnă că fermieri care au 40% din suprafața totală sunt puternic afectați de această calamitate naturală.
„Fermierii au pierderi în unele cazuri și de peste 1.000 lei la hectar, multe exploatații agricole fiind în imposibilitatea de a-și continua activitatea având în vedere investițiile mari care sunt necesare într-o fermă agricolă și costurile în creștere pentru înființarea culturilor de toamnă pentru anul următor. Suprafețele cultivate cu porumb care sunt irigate prezintă și acestea un grad de afectare de 40-50% dar sunt foarte puține ha irigate iar costurile cu combustibilul și impedimentele cu care se confruntă fermierii fac ca nici irigațiile să nu reprezinte o soluție de salvare în acest moment”, a spus Teofil Dascălu, președinte al ACCPT Vrancea.
ACCPT Vrancea a înaintat un memoriu către autorități privind necesitatea declarării județului zonă calamitată de secetă. Reprezentații asociației susțin că este nevoie urgentă de acordarea de despăgubiri fermierilor vrânceni afectati de secetă pentru a-i ajuta în timp util să-și înființeze culturile viitoare.
„Fermierii reprezentați de ACCPT Vrancea au înregistrat pagube uriașe în urma instalării secetei pedologice severe din iarna 2021-2022 și primăvara anului 2022, suprafețele cu culturi agricole de toamnă având un grad de afectare datorat secetei de 50-80%, lucru constatat și de Direcția Agricolă Vrancea care a înregistrat înștiințări de daună pentru 24.000 de hectare doar pentru culturile de toamnă. Situația este mult mai dramatică în ceea ce privește culturile de primăvară care au un grad de afectare de 90-100%. Toți fermierii, membri ACCPT Vrancea care exploatează terenuri pe raza județului Vrancea au apreciat ca fiind calamitată în proporție de 100% cultura de porumb”, se arată în memoriul înaintat de ACCPT Vrancea autorităților locale.
Fermierii speră la acordarea de subvenții pentru energia electrică folosită pentru irigații. De asemenea, cred că e necesară implementarea de urgență a sistemului de atragerea a precipitațiilor care a fost testat cu succes în alte județe din țară. În acest moment, în Vrancea funcționează doar sistemul antigrindină.
-
100 Cele mai puternice femei din business. Daniela Popescu, Director, Tenant Services & Workplace Advisory, ColliersImobiliare · 19 septembrie 2026
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026