Joe, cel mai vândut brand de napolitane, devine produs de import
JOE, brand românesc produs la Timișoara de gigantul elvețian Nestlé, este cel mai vândut brand de napolitane în retail, arată datele companiei de cercetare de piață Euromonitor, care ia în calcul doar vânzările în valoare.
Nestlé a preluat brandul de napolitane, cu o istorie de peste 25 de ani, de la antreprenorul Florentin Banu în anul 2000, iar anul acesta urmează să mute producția de la Timișoara într-o țară din jur.
Reprezentanții companiei au pus decizia de mutare a fabricii pe seama problemelor cu forța de muncă și schimbărilor în comportamentul de consum, însă din datele ZF este vorba și de o ineficiență a unității de producție, care are costuri mari. Astfel, cel mai vândut brand de napolitane din România va fi produs în străinătate.
Topul celor mai vândute branduri de napolitane este completat de alte două branduri românești – Alka (Alfers) și Naty.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026