Joe Biden spune că „NATO nu va mai exista” dacă Donald Trump va fi reales președinte al SUA
Fostul vicepreședinte Joe Biden a prezis, luni, că „NATO nu va mai exista” dacă Donald Trump va fi reales președinte al Statelor Unite, scrie Forbes. „Dacă pierd și el va fi ales, vă veți aminti de lucrurile pe care le-am…
Fostul vicepreședinte Joe Biden a prezis, luni, că „NATO nu va mai exista” dacă Donald Trump va fi reales președinte al Statelor Unite, scrie Forbes.
„Dacă pierd și el va fi ales, vă veți aminti de lucrurile pe care le-am spus și se vor dovedi a fi corecte… și adică, dacă va fi ales, NATO nu va mai exista”, a declarat Biden, în cadrul unei strângeri de fonduri organizate în mediul virtual.
Până acum, Donald Trump a respins acuzațiile adversarului său democrat Joseph Biden.
„Joe este naiv, știe toată lumea. (…) Dar, categoric, dacă nu voi câștiga, nu voi câștiga. Adică, știți cum este, voi merge înainte și voi face alte lucruri”, a declarat Donald Trump într-un interviu acordat Fox News.
Un sondaj efectuat săptămâna trecută arăta că Joseph Biden, potențialul candidat democrat în scrutinul prezidențial, și-a majorat avansul față de președintele Donald Trump, în contextul pandemiei și al protestelor violente. Potrivit sondajului, efectuat de Universitatea Monmouth, Biden era creditat cu 52% din intențiile de vot, iar Donald Trump cu 41%.
Un alt sondaj, publicat miercuri de Institutul Gallup, relevă că popularitatea președintelui Donald Trump a scăzut de la 49% la 39% în ultima lună, iar rata dezaprobării politicilor sale a crescut de la 48% la 57%.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026