Joe Biden, acid la adresa lui Elon Musk, în discursul de adio
Joe Biden a avertizat despre riscurile unui „complex industrial tehnologic”, punând accent pe concentrarea puterii și pe impactul asupra democrației și accesului la informații veridice, scrie Deadline.
În discursul său de adio din Biroul Oval, Joe Biden a atras atenția asupra pericolului reprezentat de concentrarea puterii în domeniul tehnologiei, denumind fenomenul „complex industrial tehnologic”. Biden a criticat influența excesivă a unor lideri din tehnologie și rolul acestora în răspândirea dezinformării.
„Americanii sunt copleșiți de un val de dezinformare, ceea ce permite abuzul de putere. Trebuie să tragem la răspundere platformele de socializare pentru a ne proteja democrația”, a declarat Biden.
El a făcut referire la lideri din tehnologie precum Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg, care ar putea influența viitoarea administrație Trump. De asemenea, a criticat decizia Meta de a opri verificarea informațiilor și sistemul de „note comunitare” adoptat de Musk pe X.
Pe lângă acestea, Biden a vrut să scoată în evidență realizările administrației sale, precum crearea a 17 milioane de locuri de muncă, reducerea costurilor medicamentelor și măsuri împotriva schimbărilor climatice. Totuși, el a adus în discuție lipsa legislației privind inteligența artificială și pericolele acesteia.
Biden și-a încheiat discursul cu un apel către cetățeni să protejeze democrația: „Acum este rândul vostru să vegheați. Păstrați flacăra aprinsă”.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026