Jeff Bezos, cel mai bogat om al planetei, a vândut acțiuni Amazon în valoare de 3 miliarde de dolari
Jeff Bezos, CEO-ul Amazon și cel mai bogat om din lume, a vândut acțiuni în valoare de 3,1 miliarde de dolari din compania pe care a fondat-o în 1994, scrie CNBC. Bezos deține până acum 54 de milioane de acțiuni…
Jeff Bezos, CEO-ul Amazon și cel mai bogat om din lume, a vândut acțiuni în valoare de 3,1 miliarde de dolari din compania pe care a fondat-o în 1994, scrie CNBC.
Bezos deține până acum 54 de milioane de acțiuni în cadrul Amazon, fapt ce îi duce averea la peste 170 de miliarde de dolari. De la începutul anului până acum, acțiunile companiei au crescut cu 73%, incluzând aici o creștere de 2,1% miercuri, 5 august.
Amazon a înregistrat în ultimele luni cel mai mare profit din istoria de 26 de ani a companiei în ciuda faptului că investitorii estimau că profiturile vor fi șterse din cauza costurile impuse de criza sanitară, care se ridică la 4 miliarde de dolari.
În schimb, rezultatele după aplicarea impozitelor s-au dublat și au ajuns la 5,2 miliarde de dolari, în timp ce încasările au crescut cu 40% și au ajuns astfel la 88,9 miliarde de dolari.
Averea lui Bezos a ajuns la un moment dat în luna iulie la 189 de miliarde de dolari, depășind capitalizarea unor companii precum Nike, IBM și McDonald’s.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026