Jamie Foxx a cheltuit 40.000 de dolari pe instalația de lumini pentru Crăciun
Actorul și cântărețul american Jamie Foxx a cheltuit 40.000 de dolari pe instalația de lumini pe care a utilizat-o pentru a-și decora reședința din Los Angeles cu ocazia Crăciunului, informează contactmusic.com.
Starul hollywoodian este un mare admirator al sărbătorilor de iarnă și organizează în fiecare an, în această perioadă, o petrecere somptuoasă pentru familia și prietenii săi.
În primul an în care a organizat această petrecere, Jamie Foxx a fost “șocat” de factura pe care a primit-o după eveniment, dar a ales totuși să continue această tradiție.
“Sunt un fel de rege al Crăciunului. De 18 ani organizez cea mai bună petrecere de Crăciun din oraș, iar casa mea arată în această perioadă ca parcul de distracții Disneyland. Am nevoie de o lună pentru a-mi instala sistemul de lumini. Prima dată când l-am instalat, angajatul firmei care s-a ocupat de asta mi-a trimis o factură de 40.000 de dolari. Eu i-am spus: «Omule, dar astea sunt doar luminițe!». Dar, apoi, am păstrat instalația, pe care o folosesc în fiecare an. Astfel, am mai redus din costuri”, a explicat starul american.
Jamie Foxx spune că l-a ajutat și pe bunul său prieten Robert Downey Jr. să își decoreze propria reședință cu ocazia Crăciunului cu ajutorul unei instalații de lumini similară cu a lui, după ce starul francizei “Iron Man” a devenit “gelos” pe decorațiunile folosite de el.
Jamie Foxx a câștigat premiul Oscar în 2005, pentru rolul titular din filmul biografic “Ray”, în care l-a interpretat pe Ray Charles. Actorul a mai jucat în “Dreamgirls”, “Regatul” și musicalul “Soloist”, bazat pe povestea adevărată a unui geniu muzical, Nathaniel Ayers, care s-a îmbolnăvit de schizofrenie și a ajuns să cânte la vioară și violoncel pe străzi. De asemenea, el a lansat două albume muzicale, “Unpredictable” și “Intuition”.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026